Academia Română a avizat negativ ordinul care permitea împușcarea a 1.700 de animale. Decizia ministrului Mediului

Academia Română a avizat negativ ordinul care permitea împușcarea a 1.700 de animale. Decizia ministrului Mediului
Publicat: 04/10/2016, 22:58

După ce a stârnit revoltă în spațiul public și contestații din partea unor organizații nonguvernamentale cu ordinul, aflat până vineri, 29 septembrie, în dezbatere publică, care ar fi permis împușcarea a 1.691 de animale sălbatice protejate la nivel european, ministrul Mediului, Cristiana Pașca-Palmer, a anunțat, marți, că a fost suspendată procedura emiterii ordinului de ministru care ar fi permis împușcarea a 1.691 de animale sălbatice. Ulterior, la Realitatea TV, Palmer a anunțat că renunță la derogările pentru vânarea acestor specii protejate, astfel proiectul de ordin nu va mai fi publicat.

Palmer a afirmat că proiectul nu respectă „spiritul Directivei Habitate” și că are suspiciuni în privința metodologiei de stabilire a numărului de carnivore mari, de pe suprafața țării, contestată și de experții ce alcătuiesc grupul de lucru, dar și că există neclarități în privința stabilirii cotei de recoltare. În acest sens, ministrul Mediului a susținut că a observat, la nivelul ministerului pe care îl conduce, „un proces mecanic” în ceea ce privește circuitul de aprobare a acestui ordin.

Ministrul Mediului a dat exemplu o situație recentă, cu care s-a întâlnit în județul Brașov, în acest an, unde deși fusese aprobată o cotă de recoltare pentru 51 de urși, în luna august a fost trimisă o cerere în vederea aprobării derogării pentru vânarea unui urs, care ar fi reprezentat un risc la adresa securității celor din regiune, deși cota fusese consumată.

„Când au avut o situație de conflict, nu mai aveau cotă și cereau derogare”, a punctat Palmer.

„Mecanismul în sine nu e corect (…) Am observat faptul că aveam aceste cote, iar faptul că s-a intervenit pe aceste animale nu ne-a redus pagubele. Nu o vedem o scădere a pagubelor de la an la an”, a mai spus Palmer.

Referindu-se la grupul de lucru constituit pentru analizarea studiului ce a stat la baza acestui ordin, ministrul Mediului a precizat că acolo au fost divergențe cu privire la metoda prin care studiul numără efectivele de carnivore mari și ce cotă trebuie recoltată.

„Atunci am decis că trebuie făcută o reformă și să separăm controlul populației de carnivore mari de pagube. Am decis un pachet de măsuri în doi pași pe care i-am comunicat în această după-amiază. Am convocat o întâlnire de urgență cu grupul de lucru, în această după-amiază. Academia Română a venit, astăzi, cu răspunsul și Academia, pentru prima dată în istoria de nouă ani a acestei povești, a dat un aviz negativ pentru studiul și proiectul de ordin”, a explicat Palmer.

Potrivit ministrului Mediului, relocarea acestor animale nu ar fi o variantă fezabilă.

„Am încercat relocarea, dar ea nu înseamnă decât mutarea problemei. Sunt anumite țări care au o populație mai mică de carnivore și nu sunt dispuse să accepte în plus pentru că pagubele pe care le pot produce (n.r – aceste animale) le-ar putea costa bugetul de stat”, a mai afirmat Palmer.

Mai departe, Palmer a anunțat că va fi înființat Serviciul de Urgență pentru Animale Sălbatice (SUAS), în colaborare cu Ministerul de Interne, care va permite o intervenție rapită din partea autorităților competente în cazurile în care populația va raporta, printr-un apel la 112, o pagubă sau un risc la adresa securității din cauza acestor animale sălbatice. Ministrul a explicat că se va activa o celulă de criză și doar în situația în care riscul determinat de prezența animalului va fi ridicat, se va proceda la împușcarea lui.

„Avem o problemă și noi împușcăm exact acel urs problemă. Prin acest serviciu vrem să se intervină punctual pe animalul care a creat problema”, a mai afirmat Palmer.

Totodată, la nivelul ministerului va fi creat un comitet care va funcționa 24 din 24, care va da derogare pentru intervenții în cazul în care este nevoie.

„De săptămâna viitoare facem un grup de lucru lărgit în care să introducem toți experții și reprezentanții din agricultură și vânătoare, ca să se poate discuta și să se ajungă la o concluzie asumată”, a mai declarat ministrul Mediului.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
BREAKING NEWS | CCR vrea renumărarea voturilor din turul 1! De ce s-a luat această...
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
Câte milioane de euro va plăti amendă TikTok pentru Călin Georgescu. Europarlamentar: „Nu există politician...
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Augustin Zegrean explică ce se întâmplă după renumărarea voturilor. Turul doi ar putea fi organizat...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
Numerologia anului de naștere al lui Călin Georgescu. Ce i-au prezis astrele
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Ce se întâmplă dacă nu se renumără toate voturile până vineri la ora 14.00. Augustin...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Trei persoane și-au pierdut viața într-un accident cumplit pe DN 26, în Galați! Traficul rutier...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile...
37 de kilometri din Drumul Expres Craiova-Piteşti se deschid traficului joi şi vineri
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Călin Georgescu, ELIMINAT?! Anunț acum câteva minute: Am primit fotografiile
Cumpărăturile ce nu mai pot fi returnate. Mulți români vor fi afectați
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Un studiu major vrea să afle dacă supraviețuitorii cancerului sunt „super-oameni”